Suntem consideraţi ca fiind localul cu cea mai frumoasă privelişte, aici, în centrul Clujului, iar noi nu putem decât să confirmăm, pentru că nici noi n-am fi putut picta o imagine mai frumoasă decât Biserica Sfântu Mihail şi piaţa proaspăt renovată, nemaivorbind de faptul că toate punctele de atracţie ale Clujului istoric sunt la doar cinci minute de noi: Casa Matei Corvin, Palatul Bánffy (sediul de astăzi al Muzeului de Artă), Hotelul New York de la începutul secolului trecut – din păcate abandonată, clădirea centrală a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Biserica Reformată din strada Kogălniceanu sau Bastionul Croitorilor.

Noi ne considerăm un bistro cu o atmosferă de “bon ton”, unde puteţi mânca bunătăţi variate, unde vă aşteaptă doar vinuri de calitate şi unde veţi găsi întotdeauna un amic cu care să schimbaţi câteva vorbe. Este exact ceea ce noi am visat mereu.